Optimizarea web prin formatari speciale de continut26 APR
2006

Publicat in Blog Optimizare Web
Poate cel mai important factor in optimizarea web pentru motoarele de cautare este reprezentat de continutul unui site, atat in ceea ce priveste content ratio cat si in ceea ce priveste formatarea speciala a continutului pentru o optima indexare a site-ului. In acest scop sunt de urmarit frecventa cu care se adauga text de calitate unui site, antetul (heading), boldarea, sublinierea, cuvintele in italice, precum si atentia care trebuie acordata duplicate content.

Continutul nou prezinta importanta deoarece motoarele de cautare tind sa aprecieze frecventa actualizarilor care se aduc site-urilor indexate. Cu toate acestea, nu orice continut este potrivit pentru a fi folosit. Un prim aspect reflecta relevanta pe care textul o are vis a vis de domeniul de activitate si valoarea informationala pe care o aduce. Chiar daca un site se ocupa de vanzari on-line, continutul cu caracter de reclama este relativ inutil daca nu are valoare practica pentru vizitatorii site-ului respectiv. O prima conditie, deci, este de a combina factorii promotionali cu cei informativi. Pe de alta parte, se pot adauga sectiuni noi, daca nu sunt deja prezete, in care sa fie prezentate un istoric al activitatii, prespective de dezvoltare, rapoarte, note informative asupra activitatilor desfasurate si anunturi. Multe site-uri detin bloguri unde sunt puse la dispozitia utilizatorilor informatii, de cele mai multe ori din partea staffului firmei, care pot atrage cititorii, mari traficul si atrage atentia motoarelor de cautare asupra importantei crescande a site-ului. O alta posibilitate este reprezentata de obtinerea RSS feeds. Cu putina insistenta, asemenea informatii pot fi obtinute din aproape orice domeniu.

Textele importante este bine sa fie incluse in antete (headings) iar o suma coerent formulata a cuvintelor cheie ar trebui sa fie incluse intr-un <h1> plasat in apropierea tagurilor de inceput ale site-ului web.

Motoarele de cautare prezinta un alt sistem de citire al continutului unei pagini web decat utilizatorii obisnuiti. Acestea considera textul aflat intre tagurile <b>, <i> sau <u> de o mai mare importanta decat restul continutului. Cand se dispune optimizarea unui site se au in vedere cateva cuvinte cheie pentru care pagina respective sa urce in topul rezultatelor motoarelor de cautare. Este indicat ca aceste cuvinte cheie, pe langa o mai mare densitate in continut sa fie si clar diferentiate. Aceasta se poate realiza prin includerea lor in tagurile mai sus mentionate.

O mare problema referitoare la continut il ridica conceptul de duplicate content. Acesta se refera la capacitatea motoarelor de cautare de a filtra pagini care au acelasi continut in cadrul unor adrese diferite, rezultatul fiind excluderea acestora din SERP. Masura a fost luata din cauza unei practici de optimizare web considerata "imorala" avand ca scop pacalirea vigilentei motoarelor de cautare, aceea de a crea mai multe site-uri cu acelasi continut in vederea sporirii pozitionarii in cadrul rezultatelor oferite de motoarele de cautare pentru anumite cuvinte cheie si, in special pentru un anumit domeniu de activitate.

Un alt principiu care sta la baza realizarii respectivului filtru este acela de a proteja proprietatea intelectuala astfel incat continutul unui site sa nu poata fi preluat ad litteram de alte site-uri asemanatoare ca profil. Problema care apare este ca sunt excluse din SERP, pe aceasta baza si site-uri care nu intentioneaza realizarea unei copii. Exemplul cel mai evident se refera la materialele promotionale oferite de producatori distribuitorilor care trebuie sa respecte intocmai textul si formatul indicat. Solutia pentru evitarea problemei mai sus mentionate este de a modifica textul preluat in asa fel incat sa pastreze esenta informatiei fara a putea fi considerat duplicate content.

Daca sunteti in pozitia de distribuitor, textele care vin din partea producatorilor si a caror forma si continut trebuiesc pastrate, puteti adauga diferite comentarii sau observatii proprii pentru a trece de filtrele motoarelor de cautare. Pentru controlarea existentei continutul duplicat pe internet recomandam o aplicatie care verifica daca textul folosit de d-voastra a fost sau nu preluat de catre site-uri concurente pe internet : CopyScape.

Social:
Etichete:
Optimizare site - 9 posts
Motoare de cautare - 9 posts
Webmasters Tools - 3 posts
Comentarii: Articolul nu a fost comentat